Home |

Cu mansardă, pod sau cu etaj?

Cu mansardă, pod sau cu etaj?

Casă cu mansardă, cu pod sau cu etaj?

Vă gândiţi poate la un proiect de casă şi, cum aceasta nu este o întreprindere de fiecare zi, ştiţi că trebuie să meditaţi mult asupra problemei pentru a alege dintre multele modele de case existente, unul care să fie, din prima, exact ce trebuie. Şi cum o casă nu poate fi construită altfel decât cu gândul la viitor, nu puteţi să nu luaţi în calcul viitorii membri ai familiei sau rudele şi prietenii pe care v-ar plăcea să-i puteţi găzdui din când în când. Şi atunci ce tip de casă să alegeţi? Un model de casă cu parter, cu etaj sau un model de casă cu mansardă?

Fără îndoială, va conta mult în luarea deciziei şi spaţiul pentru construit de care dispuneţi. Dacă vă plac cu precădere modelele de case cu parter şi aveţi destul spaţiu pentru a construi, pe un singur plan, numărul de camere dorit, atunci alegerea e uşor de făcut.

Dacă însă aţi vrea să aveţi deopotrivă o casă încăpătoare şi o curte mare în jurul ei, în care să puteţi include garajul, un spaţiu de joacă, gazonul şi straturile de flori, probabil vă veţi orienta spre modele de case cu etaj sau cu mansardă.

Pentru a vă ajuta să vă depăşiţi mai uşor icertitudinile, am decis să prezentăm, de această dată, câteva dintre beneficiile şi dezavantajele construirii unei case cu mansardă.

Camerele situate la mansardă au un aer aparte, în ele dăinuie, de regulă, o atmosferă care îmbină boemul cu intimitatea. Constribuie la asta şi modul special în care se realizează, în cazul mansardelor, iluminatul natural. Ca urmare a modului de dispunere a pereţilor, ferestrele au o orientare deosebită, lărgind perspectiva printr-un unghi care oferă şi vedere directă spre cer.

Spaţiul din marginile mansardei, având un regim de înălţime foarte mic, poate fi o provocare. Nu este obligatoriu ca acest spaţiu să fie nefolosit, dar va trebui să investiţi creativitate şi efort pentru a identifica acele soluţii personalizate care să-l valorifice cât mai potrivit.  

Principala problemă a oricărei mansarde rămâne, însă, izolaţia. Trebuie să se acorde o atenţie sporită izolaţiei termice şi hidroizolaţiei, pentru a nu risca, altfel, ca locuirea în mansardă să presupună confruntarea cu tot felul de probleme, de la temperaturile inconfortabile, la infiltraţii ale apei.

Atunci când oscilaţi între a construi o casă cu mansardă sau una cu etaj, ar trebui să ţineţi cont şi de faptul că pentru casa cu mansardă veţi avea de plătit un impozit mai mic. De asemenea, o casă cu mansardă implică şi taxe mai mici pentru autorizaţia de construire. Astfel de detalii sunt importante atunci când calculaţi avantajele unei asemenea investiţii, întrucât costurile pe care le presupune nu se opresc în faza de proiectare şi construcţie. Impozitele, taxele şi costurile de întreţinere trebuie să fie şi ele incluse atunci când se pun în balanţă avantajele financiare ale unui model sau al altuia. 

Update cookies preferences