Living Glass – sau despre materialele care par să prindă viaţă

Living Glass – sau despre materialele care par să prindă viaţă

Conceptul de casă inteligentă, „smart house” cum spun englezii, face ca ideea că locuinţa ta ar putea avea la propriu grijă de nevoile tale să nu mai pară o realitate atât de îndepărtată. Iar gândul că am putea locui într-o casă care să aibă grijă de sănătatea noastră este, fără îndoială, seducător pentru mulţi dintre noi.

Făcând un pas important în această direcţie, arhitecţii Soo-in Yang şi David Benjamin au creat un material care poate monitoriza concentraţia de dioxid de carbon ce se regăseşte în aerul din jur. Living glass este un material inteligent, o suprafaţă transparentă care se deschide şi se închide ca răspuns la prezenţa organismului uman, controlând calitatea aerului dintr-o încăpere. În această suprafaţă sunt infiltrate fire care se contractă ca reacţie la stimuli electrici. Suprafaţa este realizată din silicon iar firele care permit nervurilor să respire şi să regleze calitatea aerului atunci când nivelul de dioxid de carbon este ridicat sunt din Dynalloy Flexinol.

Proiectul a luat naştere pornind de la dorinţa celor doi arhitecţi de a experimenta cu alt tip de abordare. Proaspăt ieşiţi din şcoală, cei doi îşi doreau să pună bazele propriei afaceri, dar, totodată, să încerce să obţină colaborări cu firme mari care să le ofere şansa de a obţine experienţă fără a renunţa la proiectele personale. Cei doi au vorbit despre aspecte ale strategiei în cadrul căreia a luat naştere Living Glass, despre metodologia de cercetare abordată. Au declarat că Living Glass a apărut în cadrul unui proiect de cercetare numit de ei flash research. Acest tip de proiecte presupuneau un buget limitat, de maximum 1000$ şi un interval temporar limitat la 3 luni. Scopul proiectelor era de a testa tot soiul de ipoteze arhitecturale şi de a crea ceva funcţional, la scară reală.

Ar mai trebui spus că fiecare cercetare a avut la bază aşa cum se obişnuieşte, de altfel, o întrebare şi una dintre cele la care au încercat să găsească răspuns a fost „Poate arhitectura să reacţioneze la impulsurile create de oameni?” Pornind de la această întrebare, în final, s-a ajuns la Living Glass, o suprafaţă densă, kinezică, care răspunde la prezenţa oamenilor şi care îşi deschide nervurile pentru a permite aerului să intre în încăpere.

Nu trebuie pierdut din vedere faptul că suprafaţa este foarte subţire, flexibilă, transparentă şi silenţioasă şi să toate acestea sunt caracteristici care diferenţiază Living Glass de proiecte anterioare, similare, din spaţiul a ceea ce ar putea fi numit arhitectură kinezică.

O altă idee care i-a orientat pe cei doi arhitecţi spre a experimenta cu materiale a fost aceea că arhitectura de calitate ar putea fi, în mare măsură echivalată cu dezvoltările de ultimă oră.  Şi, într-adevăr, şi în cazul Living Glass, ca şi în cel al altor materiale revoluţionare, conceptul de arhitectură se transformă, deschizându-se spre o multitudine de noi posibilităţi.