Travertinul. Un material deopotrivă clasic şi modern

Travertinul. Un material deopotrivă clasic şi modern

Travertinul este o rocă sedimentară ce se formează, de regulă, la gura izvoarelor termale bicarbonate, care ies din calcare sau care traversează roci bogate în carbonaţi, ioni de carbonat de calciu şi bioxid de carbon. Procesul de formare influenţează direct aspectul său. Astfel culorile sale variază între diverse nuanţe de bej şi până la maro-închis, în funcţie de procentul oxizilor de fier şi cel al impurităţilor. 

Când apele bogate în dioxid de carbon pătrund, printre roci, în zone calcaroase, calcarul este dizolvat şi apa devine saturată de calcar. Când iese, mai târziu, din nou la suprafaţă, scăderea bruscă de presiune şi diferenţa de temperatură, fac ca apa că elibereze dioxidul de carbon, precum băuturile acidulate. Apoi, carbonatul de calciu se reclistalizează, de regulă peste plante subacvatice. Roca rezultată este poroasă şi cu numeroase cavităţi. 

Depozite mari de travertin există în Turcia, Iran, Mexic, Peru, SUA şi Italia. Denumirea travertin provine de la numele oraşului Tivoli, din apropierea Romei. În Roma Antică Tivoli se numea Tibur, iar roca se nume lapis tiburtinus. În timp, lapis tiburtinus a devenit travertin.

Există şi în România cariere de travertin, la Geoagiu şi Cărpiniş. Exploatarea travertinului, în carierele din România, se face aplicat, în felii orizontale, descendente, cu înălţime de până la 10m, tăierea din masiv realizându-se cu haveza şi filoul diamantat.

Deşi folosit cu mare frecvenţă şi în proiecte moderne de arhitectură, travertinul este, de fapt, un material clasic. Dacă astăzi este folosit şi în proiecte de case mai mult sau mai puţin remarcabile, de-a lungul istoriei a fost folosit în realizarea unor proiecte monumentale, cum sunt Coloseumul şi Fântâna Trevi, din Roma, sau Bazilica Sacré Coeur, din Paris. Roca i-a inspirat şi pe sculptori şi, pentru a trimite la un artist autohton, am putea aminti, în acest sens, Poarta Sărutului şi Masa Tăcerii realizate de Constantin Brâncuşi din travertin.

Datorită culorilor calde, aspectului plăcut la atingere şi caracteristicilor sale tehnice (densitate aparentă: 2,4 t/m3, absorbţia de apă: 1 - 2,4 %, rezistenţa la compresiune: 0,17 g/cm2, rezistenţa la compresiune în stare uscată: 33,5 N/mm2, rezistenţa la compresiune după 25 de cicluri îngheţ-dezgheţ: 23,5 N/mm2, rezistenţa la soc mecanic: 1,65 N/mm2 ) acest material poate fi folosit deopotrivă în interior şi în exterior. Este, astfel, folosit la pardoseli, la placarea pereţilor, pentru a realiza blaturi de bucătărie sau de baie, pentru a realiza obiecte sanitare şi şeminee, dar şi pentru terase, faţade, scări, alei sau ancadramente. Poate fi folosit deopotrivă în proiecte de case private, cât şi în amenajarea spaţiilor publice.   

Specialiştii susţin că pardoselile din travertin pot rezista până la 50 de ani, în zone de trafic intens, fără să fie nevoie de refinisări sau înlocuiri. Travertinul de bună calitate este foarte durabil deoarece este o piatră naturală formată la suprafaţa solului într-o relaţie de echilibru cu mediul, pe când majoritatea pietrelor naturale folosite în construcţii se formează în condiţii diferite, adânc în subteran şi pot fi, în consecinţă, mai puţin stabile în condiţiile de temperatură şi presiune de la suprafaţă.

Disponibil într-o gamă cromatică foarte variată, oferind o mare varietate şi în ce priveşte aspectul suprafeţei (lucioasă, mată, anticată, cu sau fără stucare) şi având o tradiţie de utilizare ce se prelungeşte din antichitate până în postmodernism, travertinul se poate dovedi soluţia ideală pentru proiecte de case moderne sau clasice, pentru clădirile diferitelor instituţii, pentru amenajarea spaţiilor publice sau interioare şi pentru o mulţime de alte proiecte, a căror limită poate fi, probabil, impusă numai de imaginaţia arhitecţilor, designerilor şi de priceperea inginerilor şi executanţilor.